My ants are on YouTube!

my very first youtube upload...! oh, joy!

Aviz tuturor barbatilor nesiguri!

Dimensiunea penisului nu are nicio importanţă.

Erecţiile masculine normale variază între 15 şi 17 centimetri. Dar este total ridicol să te simţi psihologic handicapat dacă propriul penis nu atinge, cu totul şi cu totul, decât 12 sau 13 centimetri. Menţionăm că dimensiunea obiectului are mult mai puţină importanţă decât utilizarea lui şi că, deci, nu este deloc grav dacă organul în erecţie nu depăşte 8 sau 9 centimetri (ceea ce este foarte onorabil) şi că nu trebuie să vă alarmaţi dacă organul dumneavoastră, în activitate, nu măsoară decât 5 centimetri, sau 4 sau 3 sau 2. Iar dacă penisul dvs. nu depăşeşte 50 de milimetri sau 1 centimetru, atunci chiar că nu mai are nici o importanţă, dar chiar nici una.

("Noua dezordine amoroasa", Pascal Bruckner & Alain Finkielkraut)

Iconografia artei secolului XX ( 2 )

S-a pus problema legaturii dintre creatia lui Marcel Duchamp si pictura lui Giorgio Morandi (ca pictura metafizica), sau daca ready-made-ul inventat de Duchamp poate fi considerat purtatorul unei informatii iconografice. Raspunsul meu? Desigur. De ce nu putem considera ca si Morandi creaza, in fond, ready-made? Din momentul in care am stabilit ca naturile statice ale acestuia constituie opere ce infatiseaza mai mult decat ce se vede, am demonstrat ca ready-made-ul creat de Duchamp poarta un mesaj, ascunde o idee. Caci, oare, nu creaza Morandi tot ready-made, tocmai prin infatisarea unor obiecte comune, intamplatoare (puteau fi si altele, nu?), mereu aceleasi, dar organizate dupa un plan al artistului, repetate cu indarjire, obsesiv, pana in momentul in care acestea capata viata? Desigur, diferenta consta in faptul ca Morandi "produce" tabloul, dar in mod realist, de parca nu ar vrea sa modifice cu nimic aspectul obiectelor, pentru a nuninfluenta tocmai ideea care se dezvaluie privitorului.
Caci in toate aceste creatii, ca si in altele, este vorba tocmai despre IDEE. Creatia, privita ca un intreg, cauta sa exprime o idee, sa infatiseze ceea ce este ascuns in lucruri, sa aduca la vedere ceea ce este invizibil, sa oblige privitorul sa priveasca ceea ce ochiul nu percepe.
Realismul isi pierde, astfel, valoarea. Caci ce este, oare, materia, obiectul, daca nu o copie a ideii, transformand opera, astfel, in copia unei copii? Calauziti de aceasta idee platoniciana, artistii cauta esenta, si o gasesc in cele mai diferite moduri. Putem vedea, spre exemplu, opera unui artist ca Piet Mondrian, care ajunge la esenta prin repetarea aceluiasi motiv, aceleiasi teme, pana la eliberarea acesteia de orice suport figurativ. Desigur, gandirea platoniciana este cea care face ca artistul sa priveasca opera global, sa priveasca opera ca "ideea" de opera, si astfel tema este cea care ne conduce, din nou, pe drumul descoperirii adevaratului inteles.
Am spus ca realismul isi pierde valoarea. Doar aparent, deoarece Brancusi insusi afirma ca lucrarile sale sunt tot ce poate fi mai realist. Se referea, probabil, la infatisarea ideii. Pentru Brancusi, temele si expresia plastica constituie un ansamblu unitar, privitorul gasind mereu noi intelesuri, nebanuite, poate, la inceput. La Brancusi pare a fi un tel suprem aducerea la vedere a celor invizibile. Asiduitatea cu care operele sale sunt slefuite pana la a elimina si cel mai mic (nu neinsemnat, caci doar noua ne-ar putea parea astfel) accident de pe suprafata lucrarii, ne vorbeste despre convingerea cu care Brancusi isi desavarseste opera.
Astfel vedem cum diferiti artisti (Duchamp, Brancusi, Mondrian sau Morandi) cauta, pe cele mai diferite cai, sa infatiseze adevarurile ascunse in noi. Temele lor pot parea clasice, dar intelesul este cu totul schimbat. Expresia personala vorbeste despre adevaruri universale.

Iconografia artei secolului XX

Dintotdeauna, tema a fost o calauza in a intelege diferite creatii artistice. De cele mai multe ori impusa, in epocile "clasice", din cauza prezentei comanditarului, tema nu a constituit insda o piedica in calea expresiei artistice. Uneori, unii artisti au gasit modalitati de a "ocoli" constrangerile legate de tema, cum ar fi o anumita exprimare plastica. Un exemplu ar fi pictorul George de la Tour si ale sale tablouri executate in dubl;u exemplar, unul pentru a satisface gustul comanditarului, altul pentru a adaposti adevarata expresie platica a artistului. Cu toate acestea, tema ramanea impusa.
Nu acelasi lucru se poate spune despre un artist precum Vermeer din Delft, care, cu toate ca trateaza uneori teme gustate de public, cum ar fi tema mijlocitoarei, de pilda, reuseste sa isi creeze propria sa lume, proproiul univers artistic.
In secolul XX, cu exceptia unor comenzi sociale, comanditarul "clasic" nu mai este prezent. Locul acestuioa este luat de colectionar, dar acesta este cel care sustine activitatea artistica, fara a avea dorinta de a modela expresia sau forma artistica.
In secolul XX, artistul isi modeleaza publicul, fara ca publicul sa modeleze opera. Niciodata expresia nu a fost mai personala. Artistul isi croieste singur drumul. Exemplele cele mai elocvente ale primei jumatati a secolului ar putea fi Marcel Duchamp si Constantin Brancusi. Dar odata ajunsi la acesti doi artisti nu pot sa nu observ faptul ca opera lor, creatia in sine, este un tot, un gigant, un angrenaj in care fiecare parte isi are, in acelasi timp, locul sau bine stabilit, dar si contribuie la intelegerea generala a operei. Altfel spus, artistul, fie el Brancusi sau Duchamp, isi gandeste opera in intregul sau, ca si cum ar crea o uriasa lucrare, o singura opera. Daca la prima vedere acest demers poate fi considerat complicat, nu este; asa cum cumplicata ne poate parea o imagine suprarealista (curent considerat de Duchamp singurul care valorizeaza materia cenusie in actul creatiei), dar care, de fapt, nu este, deoarece cheia descifrarii sale se afla in imaginea insasi.

...va urma...

The Powerpuff Girls turn ten!

So Happy Birthday, dear puffy girls, and see you at the graduation party!

love

Un vis...

Asa suni tu pentru mine...

live with me

I love you, now and forever

My love for you is eternal, I long for the moments when we are together. I can stand it no longer, my not touching you, not breathing your air...I wait for you, my beloved, right here, for i know that only in your arms will I find peace. A flame burns inside me, my angel, and in this flame I find the power of standing still, so still you may not even perceive me, except for my warm regard, my undying desire to see you, to feel you. I know we were made one for the other, our minds are too similar, like no other two minds before. Come to me, my love, and put an end to my sorrow, grief and misery...For you I long, and shall not be complete untill you are here... my love.

Somn usor...altadata

va marturisesc sincer ca revederea mi-a adus lacrimi in ochi...asta, asa, ca sa nu va fie rusine daca va emotionati...

SO FUCKING SPECIAL...

Scrisori de dragoste pentru tine

Am scris aceste scrisori pentru un prieten imaginar, acel partener ideal pe langa care treci o data in viata. Cine este? Nu stiu, dar poate acum te vei regasi in scrisorile mele. Sper sa va placa.

Scrisori de dragoste catre un prieten imaginat

Mi-ai patruns in suflet, iubite, te asteptam de-o vesnicie. Nu imi stii dorul, nu iti pot marturisi ce simt...Mi-e teama de tine, de noi, si totusi te vreau. Cred ca am fi fericiti impreuna, tu si eu, cred ca am avea o viata sa ne descoperim, din nou, si din nou, si din nou...Stii cine esti? Stii cine sunt? Stii cine am putea fi? Da, vorbesc cu tine, chiar cu tine, tu, cel ce imi esti departe, tu, cel ce nici nu ma vezi, tu, cel ce treci prin atatea, prietenul meu imaginat, aproape imaginar, aproape al meu, aproape aici, aproape, atat de aproape. Am visat cu tine de atatea ori, te-am auzit de atatea ori, te-am vazut de atatea ori, incat cred ca ne-am mai intalnit, in alte vremuri, in alte vise, in alte ore...Tu stii ce e dragostea, iubite? Stii ce e sa fii atat de aproape incat sa fii unul? Fara inhibitii, fara oprelisti, fara diferente, fara clase, caste, ordine sau trecut? Stii cine esti? Da, vorbesc CU TINE.

Pentru tine...

M-am pictat pe fata cu aur, pentru tine, ca sa ma vezi in intuneric, sa stii ca sunt eu...Imi vezi lumina, dragoste? Ma auzi cand te chem? Stiu ca e greu, primul pas este asa, intotdeauna, dar l-am facut, acum te astept aici, piciorul meu stang se ridica si incepe sa inainteze, sunt tot mai aproape acum, iti simt tacerea, mai bine ar fi sa pasesc inapoi, dar nu pot, nu vreau, intinde-mi o mana, nu o faci...M-am blocat in afara mea, mi-am pus granite la suflet, iar acum nu ma mai pot intoarce inapoi in mine. Am explodat, sunt vie, sunt aici, ma vezi? Am fata pictata cu aur, sunt atat de inalta incat ating stelele, pentru tine...

Te-am vazut ...

Te-am vazut de o mie de ori, pe fetele a o mie de oameni... Uneori m-ai privit pana in strafundul sufletului, si m-ai facut sa ma scufund in negrul ochilor tai. M-am pierdut intr-un ocean, m-ai facut sa uit de mine, caci ochii tai sunt ca doua iazuri adanci si intunecate, racoroase si pline de mistere. Lasa-ma sa intru in tine, sa ma scald in privirea ta, sa ma ascund de lume in lumea ta... Alteori, m-ai atins cu mana unui strain, dar erai tu, si eram eu cu tine, dulce si plapanda, cum nu sunt... Am pasit inauntrul tau si mi-ai intrat intre degete, ca un nisip fin care ma gadila, framatator si umed, trist, singur si incapatanat...Lasa-ma sa te privesc indeaproape, iubite, vreau sa iti mai vad o data ochii negri care mi-au brazdat sufletul cu taisul lor de nepatruns...

Mi-a inflorit inima...

Mi-a inflorit inima, credeam ca s-a uscat, ca a inghetat-o frigul iernii, si, cand colo, a izbucnit din sine ca un parau de munte...Credeam ca am pierdut-o, ca ti-am dat-o, dar nu e asa, e a mea, a fost a mea intotdeauna, chiar si cand o sa o dau imprumut cuiva...oare cui? O vrei tu? Mai stai un pic, inca nu a crescut indeajuns, mai are putin, uite, acolo sus, in dreapta, i-a rasarit un mugur nou, te asteapta pe tine, vezi? Cand se va deschide, va fi cea mai frumoasa floare din lume, va avea o mie de petale, o mie de culori, din ea vor straluci o mie de raze, care te vor invalui cu caldura lor, cu caldura mea, e a ta, te asteapta, iubite, dar mai las-o sa creasca un pic...

Te astept...

Te astept sa sufli peste mine, sa imi infiori sufletul, asa cum ai facut-o demult, cand nu ma gandeam la tine. Flori de portocal sa imi impresoare trupul, iar tu sa le indepartezi una cate una, pana cand voi ramane numai eu... si tu. Sa iti bucur trupul cu arome dulci, sa il aud explodand in mii de farame, in mii de cioburi de lumina... Picura un strop din tine si in inima mea, caci te astept, iubite, sunt aici ca sa iti sorb rasuflarea de portocala, sunt aici ca sa te bucuri de mine, te astept, dragoste, sa imi umpli trupul de fiori dulci, sa imi sfasii armura, sa o imprastii in cele patru orizonturi, sa nu o mai gasesc, sa nu o mai stiu, sa ma ai toata, caci te astept, iubite...

Ma deschid pentru tine ca o floare...

Sunt frumoasa, iubite, ca o floare cu petale de aur. Ma deschid in fata ta, ca un boboc la lumina lunii. Sunt o floare, iubite, care se deschide numai noaptea, ca sa nu orbesc lumea cu frumusetea mea. Ma vezi? Ma vrei? Stii cat sunt de frumoasa? Sadeste-ma in gradina ta, iubite, si petalele mele de aur vor fi darul meu pentru tine, ti le voi da una cate una, trebuie numai sa ma atingi, si atunci ma voi risipi peste tine, te voi cuprinde in brate si te voi face sa zbori pana la stele, pana la mine, caci sunt inca departe, iubite, crezi ca sunt langa tine dar nu e asa...M-ai indepartat, dragoste, dar eu sunt o floare de aur, frumoasa si dulce, nimic altceva nu ma atinge, doar tu si pasiunea ta, caldura ta, mainile tale, ma atingi pe buze, pe trup, pe frunze, pe petalele mele de aur. Te astept, iubite, sunt aici, departe, inchisa in coconul meu de sticla, trebuie numai sa te intinzi si sa il strapungi... Si atunci, iubitul meu, te voi zdrobi cu lumina mea, ma voi inalta si te voi lua cu mine, si vei vedea cum iubeste o floare de aur... Sunt frumoasa, iubite, ca o floare... Tu si eu... In intuneric, o mana atinge o alta. Buze, trupuri, respiratie sacadata, ma atingi, te ating, te strang langa mine, te simt in cel mai mic por al pielii, mai mult si mai mult si mai adanc, esti in mine, esti eu, sunt tu...iti aud respiratia, ma gadila in ureche, imi patrunde in suflet, in creier, in palme...te-am pierdut? mai esti aici? stiu ca esti, iti simt tamplele zvacnind, ai alunecat intr-un vis, te trag inapoi, hai, nu pleca, fii aici cu mine, acum, nu vreau sa te pierd, stai cu mine, e visul nostru, nu-i asa? o mie de gheare O mie de gheare mi-au patruns in inima. Au pornit apoi in sus, catre suflet, si l-au strapuns si pe el. Toata iubirea a curs in valuri, m-a stropit pe genunchi, m-a patat, m-a murdarit, m-a durut, m-a rupt in o mie de bucatele mici mici mici de tot, m-a spart in o mie de farame, mi-a curs din vene si s-a dus la canal...unde te-ai dus, tu, dragoste? Unde ai plecat? Sunt singura, rece si taiata pe fata, pe trup, pe suflet, si nu mai vreau sa mai simt nimic. De ce te-ai deschis? De ce m-ai lasat sa vad ce e dincolo? De ce am trecut peste mine si m-am lasat sa simt atata timp, atatea lucruri, atat de mult incat ma doare si acum amintirea...sper ca a meritat pentru tine, te-am distrat, poate, imi pare rau ca ma doare atat de tare, am o pata pe obraz, una pe maini, una pe cap si pe gat si pe suflet. Inima mea e iar pustie, si numai arsita asta groaznica trece peste mine si ma lasa uscata, lipsita de viata, cu un noian de sentimente care ma vantura in sus, si in jos, si iar sus, si tot asa pana cand nu mai pot sa respir si ma inec in lacrimi. Urasc sa simt. Opreste-te. Cum te iubeam... Am crezut ca mi-am amintit de tine, dar mi-a trecut. Cand eram numai un copil, te iubeam. Atat de mult, incat cand te vedeam, nu puteam sa respir, iar daca nu te vedeam, nu puteam sa respir. Am crezut ca te voi iubi mereu, intr-o forma sau alta, si poate ca asa este, dar mi-a trecut, mai mult sau mai putin. Te-am cautat, iar si iar, in altii; de fapt, nu pe tine, ci senzatia de tine, si am crezut ca am regasit-o, dar m-am inselat. In copilarie, cand iubeam, iubeam cu totul; acum nu mai iubesc decat o idee, o dorinta, un vis in care imi apari tu, mereu cu un alt chip, niciodata acelasi, si totusi asemanator...Nu a fost nevoie decat de un cuvant, ca sa imi amintesc de tine, si de ce simteam, si sa imi dau seama ca eu caut acea senzatie in continuare. Si nu o gasesc decat in vis, cand te vad pe tine. Iar tu? Te-am visat din nou azi-noapte, nu te mai suport. De ce nu te intalnesc niciodata? De ce esti numai acolo si nu si aici? Ma supara ziua, ma enerveaza noaptea, pentru ca esti numai acolo, si acolo nu e real, ziua tu nu existi, noi nu existam, si atunci vreau sa fie noapte din nou, sa te vad din nou, sa fim noi din nou. Cred ca, undeva, tu esti, altfel nu te-as vedea deloc, insa nu mai vreau sa fii doar acolo. Vreau sa fii numai aici. Credeai . . . Credeai ca am plecat? Ca am disparut in neant? Ca m-am transformat intr-o umbra? Ca nu vreau sa ma mai cunosti? Stiu, poate sunt prea agatata de tine, poate sunt prea insistenta, poate ca ma prefac si tu iti dai seama, poate nu simt nimic pentru tine de fapt, poate totul a fost numai o fantezie frumoasa, un vis in care tu si eu ne-am intalnit. Dar eu nu cred asta. Cred ca unii oameni trec unii pe langa altii si nu se vad, si nu se cunosc niciodata cu adevarat. Nu noi. noi cred ca ne-am cunoscut cu adevarat, chiar fara sa ne cunoastem. Cred ca, pentru un moment, un foarte scurt moment, am gandit acelasi lucru, ne-am dorit acelasi lucru...Nu nega, sunt sigura, te-am vazut, erai acolo si te uitai la mine, si am stiut. Dar nu era sa fie, asa cum nici acum nu este. Poate in alta viata, cand vom fi altii, tu si eu. Unde esti ? Nu mai vorbesc cu tine. Sau da. Ma mai gandesc...Unde esti? Ai plecat din visele mele, imi lipsesti. Unde esti? Esti aici? Oare te-ai intors? Sau esti undeva departe, unde nu te pot atinge, unde nu te pot auzi, unde nu te pot vedea...? Vino inapoi in visele mele, iubite, fara tine e noaptea lunga si rece...Stii ca vorbesc cu tine? Hai sa ne vedem, sa ne spunem povesti si sa bem un vin rosu... I wanna download you for a lifetime . . . Tare as vrea sa ma pot concentra si sa iti scriu o noua scrisoare, iubite. Din pacate, viata asta si tot ce e in ea devine, cateodata, atat de greu de dus, incat imi vine sa alerg undeva sa ma ascund. Nu am ce sa-ti spun, astazi e o zi grea, as vrea sa se termine cat mai repede, sa o dau la spate, apoi si pe urmatoarea, si tot asa, pana la tine. Sau, de fapt, pana la mine. Nu mai am vorbe, dragule, sunt obosita, am obosit luptand cu mine si cu lumea, am obosit. As fi vrut sa iti pot scrie multe lucruri frumoase, le-am tot "rumegat" pana sa ajung aici, dar acum nu mai e momentul pentru ele. Asa cum nu este momentul nici pentru noi. Nu va fi, poate, niciodata, insa nu imi place sa ma gandesc la asta. Mai degraba as spune ca momentul nostru e altadata, poate nu aici, nu acum, ci, pur si simplu, altadata. Ma asculti? Cred ca nu...cred ca nu vei sti niciodata ca vorbesc cu tine; as vrea sa pot aduna toate cioburile inimii tale frante, sa suflu peste ele si sa fie din nou una. Cred ca asa esti tu - frumos si trist, iar eu te pot salva. Stii cine esti? Tu... da, TU.

The invisible woman...?

Absolutely Hilarious Bathroom Mirror Prank


...foarte tare!!!

The shit has hit the fan

Traim in lumea in care exista multa arta. Daca ar fi sa ne luam dupa unii, suntem cu totii niste mici artisti. In dus, in toaleta, pe "tron"... Cateodata, arta dauneaza grav sanatatii, alteori, arta se datoreaza unei daunari grave a sanatatii. De obicei, mintale. Nu vreau sa spun ca artistii sunt, in general, usor deranjati la mansarda, ba din contra. Uneori, stomacul e de vina. Sustin arta pana in panzele albe, chiar si mai departe, insa, din cand in cand, vine cate o arta care ma face sa rad cu lacrimi, apoi sa ma inchin, apoi sa o dau mai departe. Mai tineti minte Parazitii, cand ne spuneu: "Viata-i de cacat, iar tu esti plin de viata..."; ei bine, iata un baiat plin de viata. Mai multe pe www.cloaca.be
Incercati...

Black